Nicolae Ionel Ciucă, la finalul reuniunii Biroului Executiv al PNL: „Am discutat în partid despre decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro”

Nicolae Ionel Ciucă, la finalul reuniunii Biroului Executiv al PNL: „Am discutat în partid despre decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro”
Sursă Foto - Gov.ro
Publicat: 19/09/2022, 15:23
Actualizat: 19/09/2022, 15:32

Biroul Executiv al PNL a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 50 de euro persoanelor vulnerabile, a declarat preşedintele partidului, Nicolae Ionel Ciucă.

„Am discutat o serie întreagă de aspecte care țin de activitatea guvernamentală, iar aici am pus accent pe ceea ce înseamnă continuarea demersurilor guvernamentale, astfel încât să putem să avem o absorbție a fondurilor europene cât mai mare.

Domnul ministru Bolos a fost prezent și a prezentat toate demersurile care au fost făcute la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să atingem pragul de absorbție, până în momentul de față, de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intrați în țară.

De aceea, spuneam săptămâna trecută la începutul ședinței de Guvern, că până în acest moment au intrat în țară 15 miliarde de euro. 9,5 din fonduri europene, PNRR și fonduri de coeziune și 5,5 miliarde de euro, investiții străine directe.

De asemenea, am discutat PNRR care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene și care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 și am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată și banii respectivi, 2,6 miliarde, urmează să intre în țară.

Desigur, au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul Partidului Național Liberal, măsurile pe care putem să le luăm pentru sprijinul persoanelor și familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor care vor continua să fie asigurare până în 2027.

De asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susține continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro, la două luni de zile.

Cele până în 2027 sunt cele care sunt deja prin programul pe fonduri europene.  Referitor la ceea ce v-am  spus, este vorba de acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul 2 și vrem să propunem să fie asigurate și anul viitor.

De asemenea, în funcție de evoluție, să susținem și să discutăm în coaliție acel ONE OFF, așa cum a fost asigurat și la începutul anului acesta, concomitent cu măsurile pe care le vom discuta și le vom agrea în coaliție , pentru majorarea pensiilor și a salariului minim”, a spus premierul Nicolae Ionel Ciucă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×